Renovare culturala

Inca un capitol din precedentul “Moldova si Moldovenii” este cel dedicat traditiilor, obiceiurilor si foclorului moldovenilor.

Astazi, cind tehnologiile noi ne adincesc tot mai mult in abisul virtual cu nenumarate gadjetuiri, vidjeturi etc., vreau sa-mi amintesc, mai intii de toate mie, apoi sa va povestesc si voua despre frumoasele obiceiuri care se mai pastreaza pe undeva, pe la tara iar eu le tin minte din copilaria-mi petrecuta alaturi de parinti la Soldanesti…

Ca sa ramin in concordanta ciclului calendaristic, v-oi incepe de la cea mai apropiata sarbatoare cat religioasa atat si laica care are sa vina deja in 4 iunie si se numeste Duminica Mare sau Pogorirea Sfintului Duh, sau, cum i se mai spune in popor, Duminica Rusaliilor. Cei care au crescut in sate mai tin minte traditionalele frunzare de nuc, tei sau frasin pe la porti si usile caselor, iar paretarii si icoanele  infrumusetate cu flori de scumpie, corovatic, cimbrisor si altele…

Inca de vineri seara, mama cocea placintele, prajiteii si invartita iar sambata facea srmalele pe cind eu cu tata faceam curatenie mare in curte si la animale ca spre seara sa mergem pe ripa si in nucaris dupa iarba, flori si crengi ca sa infrumusetam cu ele casa si gospodaria. Nu stiu cum era primit la altcineva, dar la noi exista o competitie neafisata intre vecini si mai cu seama intre parintii mei si fratele mai mare al mamei care locuia la citeva case de noi, in ceia ce tinea de arta decorarii si, la naiba!, mai pastrez si acum aceeasta amintire cu o tristete nostalgica in suflet…

Duminica, maturii se adunau in mahala, dadeau pomene de sufletul celor plecati apoi serbau cu placintele si vinisor ( cum spune nanul Gavril: “Rosu si rece”) iar noi, cei mici ne zbenguiam pe linga ei cu sensatia de impliciu intr-un spectacol enigmatic mintilor noaste de copii…

Precum atunci, asa si astazi ma atrage miracolul acelor fiinte efemere care ar fi sa fie rusaliile si cu toate ca deja cunosc legenda in care se povesteste ca acestea ar fi niste fiinte de gen feminin care umbla prin vazduh si fac mult rau oamenilor luindu-le mintile, pocindui si scimonosindui pe toti cei ce nu le respecta ziua, ramin in naivitatea mea copilareasca si vreau sa cred ca iarba si frunzarele ma ocrotesc de ele, celea despre care-am auzit, v-am povestit dar, ca si toti ceilalti, nu le-am vazut niciodata… Cred ca  corovaticul e de vina…

Afara de astea, de ziua Duminicii Mari mai e legat si un obicei uitat de demult pe tarimurile niastre care nu este altul decit dansul calusarilor - un dans ritual si contradictoriu venit din timpuri stravechi si patronat de iele dar totodata menit sa vindece oamenii de bolile provocate de acestea… Astazi cunoastem acest dans doar din repertoriul ansamblului “Joc” dar iata cum descrie ritul Dimitrie Cantemir: „Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, aceia incep sariturile lor si, la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap pana la picioare, pe cel culcat; in sfarsit, ii sufla la ureche cateva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa. Daca bolnavul nu se lecuieste nici dupa aceasta, se zice ca el nu mai are scapare”.
La fel, de aceasta zi sut legate si traditiile sanzienelor care, dimpotriva, sint de o frumusete rapitoare si se prind in hora in codrii adinci sau in cimpii nevazute de ochii oamenilor dar, despre aceste fiinte precum si despre Dragaica va v-oi veni cu povestirea in ajunul zilei lui sf. Ioan Botezatorul...